În decembrie 2025 am început Campania elevilor din mediul rural, prin care am încercat să aducem în atenția publicului, zi de zi până în ziua de Crăciun, realitatea cu care se confruntă, din păcate, mulți elevi din mediul rural.
Pe parcursul campaniei, am publicat articole despre dificultățile și lipsurile cu care se confruntă acești elevi și am încercat să transformăm informarea în implicare, încurajând cititorii să doneze către organizații caritabile, să se implice direct în comunitățile rurale sau chiar să sprijine profesorii și școlile care au nevoie de ajutor.
Campania s-a încheiat pe 25 decembrie cu un articol emoționant, intitulat „Sub bradul fără cadouri”, o poveste fictivă inspirată de realitatea multor copii din România și de lucrurile pe care, de multe ori, alegem să nu le vedem.